Angela Gheorghiu, Ambasador al Păcii UNESCO, la Florența

Angela Gheorghiu, Ambasador al Păcii UNESCO, la Florența
Publicat: 13/06/2012, 17:49
Actualizat: 13/06/2012, 23:02

Angela Gheorghiu a fost invitata de onoare a celei de-a zecea ediții a Tuscan Sun Festival din Florența pentru un concert sub egida UNESCO, iar cu această ocazie, soprana a fost numită Ambasador UNESCO al Păcii, informează managementul artistei.

Învestitura oficială în această funcție va avea loc la Paris, în prezența oficialilor UNESCO. Angela Gheorghiu sprijină acțiunile UNESCO, onorariul său la acest concert fiind donat în întregime acestei organizații. Soprana susține misiunea UNESCO de dezvoltare a dialogului intercultural prin educație, cultură, comunicare și informare și speră ca gestul său să contribuie la creșterea nivelului de conștientizare a problemelor semnalate de această organizație.

Titlul de Ambasador al Păcii UNESCO i-a fost acordat pe scena Tuscan Sun Festival de Hans d”Orville, ambasadorul UNESCO în Italia. În cadrul acestui concert aniversar, Angela Gheorghiu l-a avut ca invitat pe tenorul albanez Saimir Pirgu, fiind acompaniați de Orchestra del Maggio Musicale Fiorentino sub bagheta dirijorului Eugene Kohn.

Spectatorul surpriză la acest concert a fost nimeni altul decât Andrea Bocelli, prieten vechi și partener de scenă al sopranei.

Soprana Angela Gheorghiu a fost invitată în octombrie 2012 să susțină două concerte de gală alături de World Orchestra for Peace, sub bagheta celebrului dirijor rus Valery Gergiev, pentru a celebra 100 de ani de la nașterea unei legende dirijorale: Sir Georg Solti. Concertele vor avea loc la renumita Carnegie Hall, New York, pe 19 octombrie, și la Symphony Center din Chicago, pe 21 octombrie. Concertele sunt realizate sub egida Fundației Solti SUA și a Academiei Solti.

Angela Gheorghiu, născută pe 7 septembrie 1965, la Adjud, este un „superstar” al operei internaționale, fiind, totodată, unul dintre cel mai bine vânduți artiști români de muzică clasică. Lansarea sa în străinătate a avut loc în 1992, la Covent Garden, cu „Boema” de Puccini. În același an, a debutat pe scenele renumitelor Metropolitan Opera din New York și Opera de Stat din Viena. De atunci, soprana a cântat pe cele mai mari scene ale lumii. În 2010, Angela Gheorghiu a primit titlul de artista anului la cea de-a 11-a ediție a Classical Brit Awards, la Londra, trofeu pe care l-a câștigat și în 2001. Totodată, în 2010, soprana a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Mâncarea care te bagă în spital. A fost retrasă de urgență
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Cei mai noi sateliți Starlink emană și mai multe radiații decât versiunile anterioare